Aprecieri post mortem

De fiecare data cand moare cineva remarc aceleasi stereotipuri rostite catre omul fara suflare: „Vai, pacat de el/ea, a fost un om bun”, „Trist, uite ca s-a dus un suflet nobil”, „Ce viata a avut si omul acesta, singur/a si cu probleme, parca il/o ocolea fericirea”, „te vom iubi mereu”, „nu te vom uita niciodata” etc.

Nu ma deranjeaza amabilitatea sau parerea de rau, impreuna simtire, dar la ce bun, daca pe cand era in viata persoana care acum nu mai exista, a fost singura, cu probleme, in posibil declin moral si nu a avut parte de oameni in jurul ei care sa ii fie alaturi, sa-i aduca putina fericire in zilele singuratice, iubire in momentele de deznadejde, aprecieri si alinare, poate chiar si o farfurie cu prajituri. Tot ceea ce urmeaza dupa ce o fiinta trece la odihna, fie ele si aceste aprecieri aparent sincere sunt precum o papadie trecuta, voluminoasa si placuta la vedere, dar fara substanta, incitand privirea si auzul doar, iar cand cel mai usor vant va adie, o va risipi, si dusa va fi.

E trist dar adevarat ca pragul mortii trezeste brusc interesul, compatimirea si alinarea, regretele si parerile de rau, in timp ce trupul neinsufletit doarme doar, fara a mai cunoaste nimic din ceea se intampla in planul celor vii. Tot ceea ce se mai putea face era cand inca inima mai batea in piept, lacrimile curgeau pe obraji, sperantele se inabuseau in suspine nealinate, cand frica de viata putea inca fi consolata…

Acum, este prea tarziu. Dar poate ca va mai exista o sansa, privind oamenii de langa noi care inca se lupta in viata aceasta.

Fericire de conjunctura

Privind in cadrul intalnirilor sociale, unde se intalnesc prieteni, amici si cunsocuti, vad o lume care figureaza demn si ferm ca fiind fericita. Nu as putea sa fac o remarca referitoare la oameni tristi.

Pe masura ce se rastrange insa aria, si patrund in cercuri restranse, aud oameni fredonand imnuri dramatice, remarc evidente cearcane ale unor inimi obosite, carunteli ale sentimentelor anchilozate si suspine negraite ale sperantelor neincrezatoare.
O atmosfera destul de apasatoare in comparatie cu prima impresie a diverselor chipuri fericite.

Sa se fi ajuns chiar atat de departe incat fericirea sa nu mai fie la moda si sa fi devenit conjuncturala?

Demnitatea omului matur nu ingaduie nici macar un fir de transparenta realitatii, ci invaluie adevarata sa stare si identitate in spatele unei masti fericite, cu rol de trecere, pentru a evita ulterioarele anchete si analize ale privirilor curioase, asa-zis interesate sa compatimeasca, in realitate: indiferenta acerba. Dar exact aceste situatii motiveaza urmatoarele afirmatii de conjunctura:

-Buna!!! Ce mai faci??
-Bine!! Multumesc. Tu?
-Foarte bine si eu!! uite (…)
-Ma bucur!!Ai grija de tine si tinem legatura!!!
-Ok.Si tu sa ai grija de tine! O zi buna…

Wow! Serios? Chiar intereseaza pe cineva intr-adevar astfel de afirmatii? De obicei in fuga se lanseaza intrebari doar din politete vizand o scurta conversatie, si cum viata s-a transformat intr-o fuga continua, politetea a ajuns la un grad imens de superficialitate, de garda fiind si cliseele.

Fericirea de conjunctura a ajuns emblema oamenilor care si-au pierdut notiunea sinceritatii si a libertatii de a se simtii ei insisi in orice moment, capacitatea de a ramane autentici, cu plusuri si cu minusuri, ca de, doar nu suntem perfecti, si a de a investi timp si interes in conversatii de calitate fructificandu-le astfel practic.

Si totusi fericirea e prezenta. De conjunctura sau nu, decide cel din spatele mastii mai mult decat cel aflat in fata ei.
O exemplificare buna gasesti aici.

Cele 4 simturi – Ielele din marketing

http://www.semneletimpului.ro/blog/Cele-4-simturi–Ielele-din-marketing-5037.html

Euforia inceputului de an

„Un nou an, un nou inceput, o noua motivatie, o noua sansa.”  Suna a reclama. 🙂

In perioada asta de decembrie tarzie, suspendata intre sarbatori, se creioneaza foarte succint si meditativ in minte, pe langa posibilul bilant anual, noi trasee si programe, planuri si teluri pentru anul care vine. E ca un fel de cometa noul an, cu o coada luuunga de idei, motivatii si dorinte: stralucitoare, capteaza privirea, aprinde simtirile, creaza iluzie, apoi dispare – pulbere si ceata de cele mai multe ori in urma.

„O sa fac sport, merg la alergat, voi mananca sanatos si la ore potrivite, beau 2 l de apa H2O pe zi, invat o limba noua, vizitez noi tari, … etc listele variaza de la om la om, dar ele exista. Nu mai amintesc de urarile de pe 31 decembrie care se rezuma la: succes, oameni mai buni, sanatate, bani, noroc etc.

Ma gandesc de ce trebuie sa fie mereu cate un prag cu rol de motivatie si resucitare pentru a inainta in viata de toate zilele. De unde vine motivatia, si dorinta asta dupa atatea lucruri care figureaza  intr-o lista melancolica, zambetul si bucuria imbratisandu-le: mai este o sansa! O pot lua de la capat. Sa fie oare sufletul atat de insetat si neimplinit? Si totusi el spera… poate anul acesta.

Atat de tragica nu este viata incat sa te aduni la sfarsit de decembrie cu idei pentru noul an, ca la sfarsit de ianuarie, februarie sau in cele mai bune cazuri, martie, sa fi mai dezumflat decat ai fost la finele lui decembrie, constatand ca nu ai reusit sa dai continuitate listei pe care ti-ai propuso. Insa uneori acesta e cursul.

Se pare ca exista o lacuna de motivatie, o gaura neagra care absoarbe timpul nostru dedicat lucrurilor pe care ni le-am propus sa le facem in viata noastra si cu viata noastra. La un eveniment anume ne revenim, ne reincarcam fortele si ne propunem noi strategi. De ce nu AZI oare?

Se stie ca planul de acasa nu coincide cu cel de pe teren, dar atat de drastica sa fie permutarea prioritatilor, incat ele sa se devalorizeze asa de repede, si sa se asterne praful peste ele pe parcursul anului? Sau poate ca sunt doar o formalitate rostita in prag de an?

Oricum ai luao, e ciudata fiinta umana, care dedica atata timp circumstantelor si situatiilor de toate zilele, insa nu are timp pentru sine in a se dezvolta in ceea ce priveste viata-i proprie. Exista si exceptii, dar prea putine…

Am remarcat nu putini oameni,cu un gol in suflet ca nu au reusit sa faca ceea ce si-au propus, excluzand de aici ceea ce nu tine de sine, insa majoritatea lucrurilor importante si de real sens si valoare, sunt lucruri care tin de maniera proprie de a le indeplini. Totusi singur nu prea sunt sanse pe termen lung. Cel putin nu prea am dovezi. Undeva, cumva e nevoie de suport.

Imi place ce zicea Apostolu Pavel, care mi se pare extrem de practic: „Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!” Romani 7.19

Desi aici este vorba despre latura mai mult spirituala, se aplica foarte bine dupa parerea mea in toate domeniile. Sunt convinsa ca in incapacitatea omului de a fi echilibrat si de a actiona corect conform unei gandiri sanatoase, are nevoie de putere din exterior. Iar aici variaza de obicei sursa. Se observa dupa roade.

Interesant este ca, pe cat de liber sunt ca om sa fac tot ceea ce imi doresc, am o inclinatie, o predispozitie la ceea ce mi se ofera de catre societate si ajung un sclav emancipat al sec XXI, care fiind atat de liber, dar nu cu sine, ci cu democratia in care ma desfasor, liber ajung sa manac toate semipreparatele, liber sa beau coloranti, sa ma odihnesc pe internet, sa petrec in „familie” online, cu marea familie cibernetica, sa alerg, dar nu pe un teren de sport, sau la sala, ci de la un job la altu sau de pe un site pe altu etc. si ma trezesc  in decembrie la fel ca anu trecut. Astfel ca frustrarea mea de om cu lista nebifata se rezolva cu pragul motivational la trecerea anului… oare?

Sa ne ajute Cel de sus sa tinem seama de adevaratele prioritati, iar nevoia sufletului sa nu o pironim cu activitatiile muribunde, repetative, seci si neimplinitoare. Verifica-ti sursa. De acolo vine puterea. Roadele o vor confirma. Poate apoi va rasari zambetul pe fata si in suflet. Un an conectat la Hristos, sursa potrivita! 🙂

 

 

Ecoul muzicii rasuna si azi.

Sezonul acesta  somez din punct de vedere vocal datorita distantei si lipsei unui grup in care si cu care sa pot canta. Au mai ramas insa din anii trecuti fragmente muzicale in scoarta celebrala, care isi fac aparitia cand nu ma astept si parca retraiesc clipele  😀

Or sa-mi lipseasca enorm de mult nenumaratele repetitii si concerte, precedate de propolisu in forma sa naturala, numai delicios nu, insa extrem de benefic, si de vastele ceaiuri cu miere si lamaie pentru dregerea vocii prabusite mereu si exact inaintea unui concert (miraculos sau nu, revenea vocea inainte sau direct in concert). Strengara voce!:)

Frigul din varful degetelor de la picioare si de la maini va fi cu totul diferit anul acesta fata de cele in care colindam strazile spre locurile unde trebuia sa ajungem ca sa cantam – de la cele mai vesele: cate o casuta a unei familii bucuroase, o gradinita cu copilasi simpatici si zburdalnici, o biserica plina cu oameni ale caror suflete se odihneau in meditatie, profesori dragi de-ai nostrii, pana la cele mai triste cazuri  – spitale pline cu bolnavi tristi care involuntar te duceau la lacrimi prin lacrimile lor de multumire ca i-ai vizitat intr-o seara cand s-ar fi bucurat sa fie cu familia lor acasa, sau sa ii mai aibe pe cei dragi in viata, langa ei. Ii alina mesajul nasterii Domnului, insa lacrimile tot le scaldau obrazul.

In momentul in care incepea un concert, se facea de parca timpul ingheta, traim intens niste clipe parca din alta sfera. Valul armoniilor ma electriza – faceam exercitiul intre a ramane cu picioarele pe pamant, atenta la masurile si notele din partitura, in timp ce eram cu capul in nori iar cu inima pluteam pe diferite sunete departe tare – nu stiu, cam greu de exprimat in cuvinte clar ce se intampla atunci, insa o astfel de traire si-ar pierde si farmecul daca ar putea fi intru totul explicata. E ceva ce tine de clipa pe care o traiesti atunci cand misterul muzicii te invaluie, iti paralizeaza timpul care ticaie mereu la mana stanga, si te poarta catre cele mai inalte si nobile simtiri.

Cred ca omul tanjeste dupa un alt fel de timp, in care intensitatea clipei sa-i produca implinire sufleteasca. La mine, de foarte multe ori se realiza asta prin muzica, iar intensitatea era in perioada acestui sezon cand erau mai multe ocaziile pentru cantat.

Imi amintesc ca aveam parte de o atmosfera magica, prin faptul ca la sfarsit, dupa terminarea concertului, vedeam oamenii mai veseli si senini la chip, desi poate ca la inceput pareau prinsi in „incrunteala” cotidiana. Se lasau atinsi de muzica, ori daca nu, muzica, mai hotarata decat ei, le atingea sufletul si ii aducea in acea stare de traire  profunda a unei nevoi spirituale satisfacute. Dupa ce totul se termina imi licarea totusi in inima putina tristete, si anume, pentru ca s-a terminat tot evenimentul asa de repede, pentru care ne pregatiseram inainte atat de mult timp. Probabil si de aici incarcatura momentului cu care cantam, fiind condensate acolo toate repetitiile de dinainte, cu toate indicatiile si exemplele ce ne transpuneau mai bine in redarea fidela a mesajului muzicii.

De aici am inteles ca pregatirea unui lucru care cere timp, energie si implicare, este la fel de speciala si presarata de momente frumoase, ca si savurarea momentului oficial.

Partea buna si placuta era ca aveam parte de destul de multe concerte, astfel incat melancolia sa nu prinda radacini, ajungand apoi intr-un final sa ma gandesc ca o pauza nu ar strica. Acum ma simt de parca am o pauza prea mare si prea lunga inainte, si uite-asa ajung la concluzia ca e destul de greu sa nu cazi in extrema de a dori ceva cand tu deja ai primit pentru moment altceva.                                                                                                   Astfel, dupa cum spunea Apostolul Pavel: „M-am deprins sa fiu multumit cu starea in care ma gasesc.” Filipeni 4.11  – Adica in orice moment sa fiu multumita, o sa imi propun asta constient.

De mare ajutor este sa am mereu in minte idea de a fi multumita cu ceea ce imi ofera prezentul, fara a amesteca melancolia trecutului, sau dorinta viitorului, pentru ca altfel pot pierde clipa prezentului plina de atmosfera si il pot transforma apoi intr-un trecut apasator.

So, I will sing and praise anytime & anywhere ! 😀

S-a nascut Mantuitorul sau vine Mos Craciun ?

De astazi intr-o saptamana va fi Craciunul. Stateam si ma gandeam concret ce sarbatoresc oamenii de fapt in noaptea de 24 Decembrie? Si mai exact, pe cine anume? Personal nu imi mai este clar catre cine sau catre ce anume se inclina balanta. Ne bucuram de sarbatoare, dar nu stim exact despre ce anume ar mai fi vorba astazi.

S-ar spune ca este vorba despre nasterea Mantuitorului, insa daca intrebi in stanga si in dreapta, afli ca de fapt  este vorba despre Sfantul Craciun cu Sfantul Mos Craciun care aduce Sfintele Cadouri la poalele Sfantului brad impodobit. Mai este si Sfanta Imbuibare la masa de Craciun, precedata de Sfanta Ambulanta care zoreste ici colo sa salveze cate un pofticios al mesei de Craciun, care intregul an si-a motivat pofta si care in noaptea de 24 nu s-a mai putut stapani si a scapat la specialitatile traditionale numai sanatoase nu. Insa nu ai ce spune, este sarbatoare! Noroc cu ele…

De ce s-a ajuns sa se faca prea putin diferenta intre nasterea Mantuitorului si existenta lui Mos Craciun care aduce daruri? Sa fie oare oare pura intamplare? Redirectionarea catre comercial mai mult decat spre spiritual este o tehnica uzuala, chiar uzata, a sec XXI, intr-o forma foarte atent si diplomatic elaborata, spre a fi redata populatiei flamande. Astfel de „indrumari” exista de mult, eschivate in diferite variante de afirmare sau impunere subtila – Iepurasul, Mos Nicolae etc- intamplator sau nu, chiar sunt comercial, materialist construite.

Deci pana la urma, ce se intampla de „Craciun”? „In „Dicționar onomastic romanesc”, semnificatia sarbatorii actuale de Craciun este specifica geto-dacilor. in aceeasi zi se celebrau Saturnaliile romane, apoi moartea si renasterea zeului solar de origine iraniana, Mithra, si, dupa trei secole de la aparitia crestinismului, a inceput sa se serbeze nasterea lui Isus. Determinantul „Mos (Craciun)” semnifica varsta inaintata a zeului care trebuia sa moara si sa se nască de Anul Nou. Existenta lui dura 365 sau 366 de zile, imbatranea, deceda si invia la începutul anului urmator.” Deci pana si aici un zeu la origine…

Constat ca s-a ajuns la o suprapunere de Persoana cu Personaj. Produsul deriva incertitudine, prin estompare, diminuare, datorata mixarii celor 2 nume. Ori, Mantuitorul este Unul, iar Mos Craciun este cu totul Altceva. Capcana este sa listezi puncte comune si sa creezi un personaj 2 in 1 pentru un scop comercial.

Sincera sa fiu, recunosc ca nu ma lasa rece atmosfera Craciunului, a cadourilor, a colindelor, insa e reala redirectionarea de la ceea ce ar presupune o comemorare a nasterii Mantuitorului catre o sarbatoare materialista, eschivata sub sloganul „ a sosit sezonul oamenilor mai buni.”

Mai departe, combinarea unui fapt real cu unul ireal, dar larg raspandit in lume traseaza niste efecte. Cu ocazia comemorarii nasterii lui Isus Hristos, fapt real, ne gandim ce dar si sansa am primit prin acest Rascumparator. Cu ocazia Craciunului, alimentam starea de bine a eului nostru, prin diferitele cai necesare, de obicei vizibile prin bani si energie.

Ma intreb, din punct de vedere statistic, cati se gandesc in aceasta perioada la nasterea Domnului Isus si cati se concentreaza asupra cadourilor lui Mos Craciun. Daca e sa ne luam dupa ceea ce izbeste ochiul si mana, si nu dupa nevoia inimii, ma tem ca lucrurile sunt mult indreptate catre zona comerciala. (Apropo, Mos Craciun, brand Coca Cola de prin anul 1930. Iar de prin 1800 iscata povestea acestui personaj zeu care s-a suprapus unui personaj spiritual.)

Personal mi se pare corecta delimitarea acestor evenimente, fara a priva mesajul mesianic de catre unul comercial, desi mass-media are alta parere. Mesajul nasterii Domnului Isus nu este unul material, pamantesc, comercial, ci mult mai mult decat atat, aduce in prim plan mesajul cerului : „Vi s-a nascut un Mantuitor! … „ Fiindaca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea incat a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu moara ci sa aibe viata vesnica.” (Ioan 3:16) Misiunea lui Isus pe pamant a tintit salvarea pacatosului. Prin maretul sacrificiu de pe Golgota Isus a deschis omului Calea spre a fi mantuit. Primeste-L si vei  primi inapoi viata vesnica.

Ori, mesajul Craciunului, desi poate a avut un incipit scrupulos, de a fi mai buni unii cu altii, de a impartasi, de a ne bucura impreuna, s-a transformat din ce in ce mai mult si mai rapid intr-o termita comerciala, care este satisfacuta doar de catre cele mai multe, rafinate si scumpe cadouri. Ocazia ar fi ideala de a simti impreuna cu semenii infometati, bolnavi, singuri si bolnavi, insa imediat dupa slujba de Craciun, se tranteste usa, inapoi ramand in frigul noptii aceasi suferinzi. Va exista mereu „o fetita cu chibrituri” afara, care va sfarsi tragic, tocmai in noaptea Sfanta, pentru ca nu exista impreuna simtire, mila, exista doar prioritati mult mai importante. Si realitatea confirma ca nu doar in aceasta zi se intampla asta, ci pe parcursul intregului an…

Iar daca o sarbatoare sau un eveniment nu are un mesaj in sine, ramane doar o traditite rece fara insemnatate si fara puterea de a contribui construcitv in viata omului.

Ceea ce nu imi place este contrafacerea comercialului pe baza spiritualului. Nelamurirea mea ramane: de ce insetatii dupa bani nu sunt in stare sa construiasca ceva bun cap-coada? Trebuie ca ei sa plagieze o baza buna si de calitate, pe care in timp o vor transforma intr-un edificu comercial de renume si banos? Sunt nenumarate exemple de baze spirituale „adaptate” de catre consumerism. Oare pentru ca numai atata pot? Sau pentru ca exista mereu un contrafacator cu un scop?

Fie ca adevaratul mesaj sa va umple inima de bucurie, sa va insoteasca si sa va inspire, intregul an 🙂

Clipa unei idei

In tumultul gandurilor unei zile, exista un moment cand se naste o idee care impacteaza gandirea. Cuvantul o sprijina . Creatia o infrumuseteaza. Apoi ea pluteste libera.               Ia viata ori de cate ori este auzita, traieste si este raspandita atat timp cat are semnificatie si reprezinta un interes. Apoi se transforma in amintire…